Daca iti place , urmareste prin mail , scrie-ti mai-lul si da submit!

Inscrie-te pe blog :

vineri, 27 martie 2015

4.

Îmi beau cafeaua. Amară. Mi-e dor de ceaiul verde. Nu mai am. Scotocesc prin cutii si nu,nu mai este. Pacat,l-aș fi băut mai cu poftă. Nu-mi place cafeaua îmi schimbă culoarea dinților si oh,depun mult efort să-i mențin albi.
Dar,cafeaua mă menține trează,am nevoie să fiu trează. Eu visez și cu ochii deschiși apoi, când dorm...  Odată câștigasem la loto,îmi aduc aminte că odată eram neurochirurg aaa și cum să uit cât de bine cântăm la operă...vise cu ochii deschiși.  Ziua visez frumos iar noaptea am coșmaruri. Inconștientul meu e un loc întunecos noaptea și probabil i se închid ferestrele optimismului și știe bine sa-mi facă nopțile albe. Revenim.
Îmi beau cafeaua.
Mă holbez la câteva boli considerate (probabil)mărunte în detalii pentru profesori și alți oameni care sunt în domeniu.
Veghez la ele de o zi si nu-mi intră în encefal, sunt ca niște ecouri..pe fundal mai aud uneori: siptome iptome ptome ome me..e.. și atunci mintea-mi spune: "ce e?"
Prin tunel cu o perche de șosete rupte, merg agale căzând des și ridicându-mă greu.
Mă gândesc la un mâine care nu-mi surâde.
E un mâine, în care sper, că locul pe unde-mi voi căra tot sufletu-mi ruginit, prăfuit și blocat de un an istovitor să nu fie crunt cu mine.. e locul în care sper să nu mi se deschidă nici o cutie a amintirii pe care am  aruncat-o într-o cameră unde clar am scris avertismente de gen: "Interzis" "Stop" "Infecție" Contagios"
Multe cutii am aruncat acolo multe sertare le-am închis cu lacăte și mulți pași au trecut pe lângă acea cameră cu gândul să tragă de ușă.
Pe unele s-a pus straturi groase de cenușa lăsată în urma focului ce mi-a provocat arsuri ale sufletului. Acele cutii acum n-au efect,rana s-a închis,cicatricea a rămas.
Adevăratele creaturi care mă pot înghiți, sunt cutiile abia așezate acolo. Și un mâine poate să le dea drumu..sau poate că nu..

miercuri, 14 ianuarie 2015

3.

Îmbrățișez cu drag cerul, împletindu-mi brațele în jurul lui și simțindu-i măreția.
Mă ridic din pat gândindu-mă că astăzi va fi o zi productivă.
Însă depinde de noi oamenii cum privim productivitatea, fiindcă nu întotdeauna ceea ce facem,..ne definește ca persoană productivă.
Ieșire. Zâmbete. Sosire. Puna apa la fiert. Tai ceapa mărunt. Tai toate legumele. ..Cina.
Productiv? Probabil dacă aș dezvolta ideeile ar fi ceva productiv.
Dar, pentru mine productivitatea constă în a realiza ceva pe plan profesional. Iar, acest plan profesional m-a innecat in tunelul vieții, mi-a luat papucii, hainele..nu am vorbit de haine. Dar, îți spun că sufletul meu e dezgolit. Era odată protejat de haina groasă a reușitei,a zâmbetului nemărginit,a iubirii dar, viața, oamenii .. încet, fără durere l-au dezgolit. Eu? Eu i-am lasat căci lor le făcea bine iar, eu as face orice pentru binele lor.
Încă nu mi-am găsit papucii si nu simt schimbare.
Dar rămân în picioare si continui să merg, nu neapărat pentru că mersul face bine la sănătate ci pentru că fie că ne dăm seama sau nu ..mersul ne înaintează ne aduce în final la o destinație..nu e neapărat destinația finală ci poate fi destinația  începutului deci, continui să merg..însă nu știu unde voi ajunge..
care e destinația ta, a mea?

miercuri, 7 ianuarie 2015

2.

În plimbarea mea prin tunel în care,  pășesc desculță, acest tunel al vieții, încerc să caut lumina..nu,nu incerc să mă duc spre lumina de la "capătul tunelului" și să mă trezesc într-o saună,aceea fiind iadul sau într-un loc cu multe flori si o natură perfectă și cu norișori pufoși, acesta fiind raiul. Nu , nu vorbesc de sfârșit, vorbesc de început.
Atunci când ne naștem,ieșim din întuneric spre lumină.
Orbiți de lumină,plângem,uimiți de plânset,plângem și mai tare, încât, probabil doctorii asurziți de răgnetul nostru, ne dau ceva calmante pentru a ne..calma,evident.
Deci, teoretic și practic suntem speriați de început înainte de a-l putea începe.
Comparând tunelul în care mă aflu cu placenta în care copilul este protejat în burta mamei,amândouă au ca punct comun întunericul.Deci sunt în întuneric și încerc să cresc pentru a putea ieși la lumină. Însă, nu e o creștere fizică, ci o creştere a sufletului, a înțelepciunii, a  distingerii binelui de rău, o creștere în a alege nu ceea ce îmi este doar mie bine ci ceea ce face bine tuturor.
O creștere în care viața începe să aibă un gust dulce, fiindcă faci ceea ce îți place iar, ceea ce îți place ție ajută pe alții. Încerc să cresc pentru viitor,trăind un prezent productiv.
Încerc să îmi găsesc pe drum "perechea de papuci" pentru ca tălpile sa nu fie sângerânde din pricina spinilor,pietrelor,cioburilor...și să merg încălțată, spre lumină. 
Spinii sunt obstacolele zilnice: lenea, melancolia,plăcerea de a sta , ei te înțeapă până te amorțesc.  Pietrele, sunt oamenii care îți spun : "Nu,nu,nu ! Tu te-auzi? Nu poți face asta e prea mult pentru tine" iar, cioburile sunt evenimentele alea din trecut care pe mine cel puțin m-au aruncat din suprafață în tunel.
Reamintindu-ți de acest trecut, de fiecare dată deschizi ori o nouă rană ori o adâncești pe cea deja existentă. 
De aceea, acum îmi caut noi încălțări care îmi vor proteja tălpile și îmi vor grăbi pasul spre destinație, spre lumină...lumina de la capătul tunelului.
Voi reuși?

luni, 5 ianuarie 2015

1.

Ești pe punctul de a ceda.
Vezi cum dimineața trece pe lângă ochii tăi cum totul își are începutul dar,
cum tu nu poți începe.
 Aștepți parcă un miracol în viața ta, un “ceva” care să te trezească din “altceva”..
poate doar îți dorești să te trezești din amorțeală..
sau poate îți dorești ca cineva să te trezească din starea ta de somnabul prin tunelele vieții.

Cazi.Te ridici.Mergi.Te împiedici…
orice acțiune pe care vrei să o faci, tu trebuie să o faci..

 Multă responsabilitate, mult tumult..prea mult,prea puțin ..nimic îndeajuns.
Te regăsești? Eu aici sunt. 
Într-unul din tunele vieții,încerc să ies ..
să ies din eșec, din iubirea moartă din agonie și lipsă de..de viață.
Voi reuși?

sâmbătă, 4 octombrie 2014

A iubi, în cuvinte




Ai venit nechemeat, bătând la fiecare ușă a camerei inimii mele . Nu ți-am răspuns știam ca eşti un uragan de sentimente,stiam ca vei trezi în mine regrete,ca vei naşte vise,vise..oh dulci vise.
Uşile erau închise demult dar, eu fiinţă plăpândă cu trupul flamand de dragoste,eu..am căutat cheia fiecărui lacăt si am deschis uşile făcînd curent de sentimente,asa te-am adus în sufletu-mi încercat de oameni.
Ai venit cu o valiză mica..
Ti-am zis :
-Doar atât ?
-Da
-Nu am lenjerie..
-Nu am nevoie.
-O sa-ti fie frig,e răcoare în inima mea.
-Închide uşile .
-Ai rămîne aici definitiv
-Asta-mi doresc,sa rămîn aici și sa te sufoc cu dragostea mea.
-Eu nu te vreau.
-Dar,mai primit.
-O sa-ti fie frig.
-Nu,tu mă vei înveli cu trupul tău,asa îţi voi simţi caldura,te cunosc,eşti o femeie puternica,dar, privirea inundată de emoţii ce ti-au învăluit gândirea,ce te-a privat de dorințe,ce te-a privat de libertate...te-au făcut atât de firavă,gingaşă..

Îl întrerupe:
-Opreşte-te, pleacă..
-Oh,nu,lasă-mă aici,închide uşile și lasă-mă aici în inima ta.
Ea, a închis ochii și odată cu ei închişi si-a închis si uşile,lăsându-l captiv pentru totdeauna în camerele sale,pe cărările emisferelor ei,citindu-i visele.Ea a rămas goală,cu sufletul nud,el îşi fuma o țigară și o privea.
Toxicul fum o droga cu iubirea lui,tremurul șoaptelor sale îi bloca gândirea,era vulnerabilă, mirosea a iubire, glasul exclama iubire, mersul unduit, chema iubire,ochii vedeau iubirea,iar, iubirea ei,era doar El,cel captiv pentru totdeauna în trupul ei, un trup dezgolit de sentimente.

vineri, 25 mai 2012

Infect

 Îmbâcsite cuvinte se înghesuiesc în a mea minte. 
 Vreau să te iau de pe un coridor, de pe-o bancă 
 Să te instalez din nou în gânduri , să te veghez. 
 Să analizez , să-ți iau pulsul și să te înec în iubire. 
 Ce crud! Atât de mult aș vrea să uiți de respirație. 
 Sufocandu-te doar în iubire ca o revelație. 
 Să-ți împletesc mâinile de cerul senin 
 Și-atunci ai să vezi cum îl umpli de venin. 
 Ai să vezi tu , cum îl  înnegresti  .
 Da! tu , tu ca o noapte ești. 
 Te vei stidi de tine , dar nu mi-e milă. 
 Cerul va fi oglinda ta , te voi lăsa.. 
 Te voi lăsa în reflecția "urâtului". 
 Doar așa vei vedea rămășițele de iubire 
 Ce vor să-ți salveze a ta pieire. 

joi, 17 mai 2012

Diferit

Rămăşiţe din noi ies la suprafaţă.
Suntem noi încă în viaţă
Dar nu acelaşi noi ce râdeam
Un noi care ne strangulăm cu ce simțeam.
Diferit.

luni, 30 aprilie 2012

Taci , știu că minți.


 În razele unui soare fericit ,pe iarba ce abea a înverzit 
 Îmi las ușor trupul și privesc spre cer , mă gândesc și sper.. 
 La ce? la oamenii ce aleargă în jurul meu , spunând mereu: 
 Că sunt sinceri și onești și doar pe ei tu să-i iubești.. 
 Asta-i doar concepția lor , să nu-i crezi , nu știu ce vor .
 Nu ești tu demon, să faci îngerii să plângă , ei vor doar s-ajungă 
 Lângă tine , s-au puțin mai departe, în inimă ta , să ți-o sfâșie apoi să uite. 
 Atâtea cuvinte , suspine regrete , doar fiindcă oamenii nu știu să ierte .
 Atâtea vorbe și suflete atârnate ,  fiindcă oamenii știu doar să spună:  
 O simplă MINCIUNĂ.  

marți, 24 aprilie 2012

Tăcere..


 Atât de tare urlă cuvintele tale , se plimbă pe cărările creierului meu  , când se așează , e atât de dureros , atunci ochii se inundă , dar eu? eu nu vreau să-i golesc , înghit în sec , zâmbesc și le las pe ele , aceste cuvinte , să se plimbe pe alee. Nu am semne care indică aceste cărări, ci doar o oprire numită gunoi , dar ele nu vor să se arunce acolo ele vor să-mi străbată mintea prin miile de cărări ce le-am făcut cu timpul , vor să-mi străpungă treptat , să-mi chinuie simțurile.Se zbiară fiecare cuvânt și aud ecoul și totuși e tăcere între noi. Acea tăcere zgomotoasă , atât de absurdă încât țip și spun : 
 -Dispari! 
 Dulce uitare ,oh dulce fericire ce încerc să mi-o exprim , fi alinul meu pentru această tăcere , atât de grea , acea abținere atât de ruginită. 
  
  
 Și totuși tu ai greșit.   
 
  

luni, 23 aprilie 2012

Fi și tu ca el.

 Ce vesel e acest soare , câte speranțe 
și promisiuni îmi inspiră , e atât de strălucitor , altruist și cuminte.
Stă acolo singur , dându-ne nouă căldură , o căldură imensă uneori ,  
alteori e bolnav  , ne-o distribuie tuturor în mod egal  
și fără a-și pune întrebări de genul:- ''de ce atât de singur?'' sau 
să exclame ''-ce viață am!''
Daca este un nor , se implică în război îl constrânge iar deseori înfrânge ,
 alteori pierde dar niciodată nu renunță. 
Mereu același EL luminându-ne ziua , făcându-ne veseli și dându-ne multă căldură. 
    Și noi ar trebui să fim ca soarele , niciodată să nu renunțăm ,să oferim iubire iar orice obstacol  să arate ca o    .provocare.





  Cu drag I.