Daca iti place , urmareste prin mail , scrie-ti mai-lul si da submit!

Inscrie-te pe blog :

vineri, 27 martie 2015

4.

Îmi beau cafeaua. Amară. Mi-e dor de ceaiul verde. Nu mai am. Scotocesc prin cutii si nu,nu mai este. Pacat,l-aș fi băut mai cu poftă. Nu-mi place cafeaua îmi schimbă culoarea dinților si oh,depun mult efort să-i mențin albi.
Dar,cafeaua mă menține trează,am nevoie să fiu trează. Eu visez și cu ochii deschiși apoi, când dorm...  Odată câștigasem la loto,îmi aduc aminte că odată eram neurochirurg aaa și cum să uit cât de bine cântăm la operă...vise cu ochii deschiși.  Ziua visez frumos iar noaptea am coșmaruri. Inconștientul meu e un loc întunecos noaptea și probabil i se închid ferestrele optimismului și știe bine sa-mi facă nopțile albe. Revenim.
Îmi beau cafeaua.
Mă holbez la câteva boli considerate (probabil)mărunte în detalii pentru profesori și alți oameni care sunt în domeniu.
Veghez la ele de o zi si nu-mi intră în encefal, sunt ca niște ecouri..pe fundal mai aud uneori: siptome iptome ptome ome me..e.. și atunci mintea-mi spune: "ce e?"
Prin tunel cu o perche de șosete rupte, merg agale căzând des și ridicându-mă greu.
Mă gândesc la un mâine care nu-mi surâde.
E un mâine, în care sper, că locul pe unde-mi voi căra tot sufletu-mi ruginit, prăfuit și blocat de un an istovitor să nu fie crunt cu mine.. e locul în care sper să nu mi se deschidă nici o cutie a amintirii pe care am  aruncat-o într-o cameră unde clar am scris avertismente de gen: "Interzis" "Stop" "Infecție" Contagios"
Multe cutii am aruncat acolo multe sertare le-am închis cu lacăte și mulți pași au trecut pe lângă acea cameră cu gândul să tragă de ușă.
Pe unele s-a pus straturi groase de cenușa lăsată în urma focului ce mi-a provocat arsuri ale sufletului. Acele cutii acum n-au efect,rana s-a închis,cicatricea a rămas.
Adevăratele creaturi care mă pot înghiți, sunt cutiile abia așezate acolo. Și un mâine poate să le dea drumu..sau poate că nu..

miercuri, 14 ianuarie 2015

3.

Îmbrățișez cu drag cerul, împletindu-mi brațele în jurul lui și simțindu-i măreția.
Mă ridic din pat gândindu-mă că astăzi va fi o zi productivă.
Însă depinde de noi oamenii cum privim productivitatea, fiindcă nu întotdeauna ceea ce facem,..ne definește ca persoană productivă.
Ieșire. Zâmbete. Sosire. Puna apa la fiert. Tai ceapa mărunt. Tai toate legumele. ..Cina.
Productiv? Probabil dacă aș dezvolta ideeile ar fi ceva productiv.
Dar, pentru mine productivitatea constă în a realiza ceva pe plan profesional. Iar, acest plan profesional m-a innecat in tunelul vieții, mi-a luat papucii, hainele..nu am vorbit de haine. Dar, îți spun că sufletul meu e dezgolit. Era odată protejat de haina groasă a reușitei,a zâmbetului nemărginit,a iubirii dar, viața, oamenii .. încet, fără durere l-au dezgolit. Eu? Eu i-am lasat căci lor le făcea bine iar, eu as face orice pentru binele lor.
Încă nu mi-am găsit papucii si nu simt schimbare.
Dar rămân în picioare si continui să merg, nu neapărat pentru că mersul face bine la sănătate ci pentru că fie că ne dăm seama sau nu ..mersul ne înaintează ne aduce în final la o destinație..nu e neapărat destinația finală ci poate fi destinația  începutului deci, continui să merg..însă nu știu unde voi ajunge..
care e destinația ta, a mea?

miercuri, 7 ianuarie 2015

2.

În plimbarea mea prin tunel în care,  pășesc desculță, acest tunel al vieții, încerc să caut lumina..nu,nu incerc să mă duc spre lumina de la "capătul tunelului" și să mă trezesc într-o saună,aceea fiind iadul sau într-un loc cu multe flori si o natură perfectă și cu norișori pufoși, acesta fiind raiul. Nu , nu vorbesc de sfârșit, vorbesc de început.
Atunci când ne naștem,ieșim din întuneric spre lumină.
Orbiți de lumină,plângem,uimiți de plânset,plângem și mai tare, încât, probabil doctorii asurziți de răgnetul nostru, ne dau ceva calmante pentru a ne..calma,evident.
Deci, teoretic și practic suntem speriați de început înainte de a-l putea începe.
Comparând tunelul în care mă aflu cu placenta în care copilul este protejat în burta mamei,amândouă au ca punct comun întunericul.Deci sunt în întuneric și încerc să cresc pentru a putea ieși la lumină. Însă, nu e o creștere fizică, ci o creştere a sufletului, a înțelepciunii, a  distingerii binelui de rău, o creștere în a alege nu ceea ce îmi este doar mie bine ci ceea ce face bine tuturor.
O creștere în care viața începe să aibă un gust dulce, fiindcă faci ceea ce îți place iar, ceea ce îți place ție ajută pe alții. Încerc să cresc pentru viitor,trăind un prezent productiv.
Încerc să îmi găsesc pe drum "perechea de papuci" pentru ca tălpile sa nu fie sângerânde din pricina spinilor,pietrelor,cioburilor...și să merg încălțată, spre lumină. 
Spinii sunt obstacolele zilnice: lenea, melancolia,plăcerea de a sta , ei te înțeapă până te amorțesc.  Pietrele, sunt oamenii care îți spun : "Nu,nu,nu ! Tu te-auzi? Nu poți face asta e prea mult pentru tine" iar, cioburile sunt evenimentele alea din trecut care pe mine cel puțin m-au aruncat din suprafață în tunel.
Reamintindu-ți de acest trecut, de fiecare dată deschizi ori o nouă rană ori o adâncești pe cea deja existentă. 
De aceea, acum îmi caut noi încălțări care îmi vor proteja tălpile și îmi vor grăbi pasul spre destinație, spre lumină...lumina de la capătul tunelului.
Voi reuși?

luni, 5 ianuarie 2015

1.

Ești pe punctul de a ceda.
Vezi cum dimineața trece pe lângă ochii tăi cum totul își are începutul dar,
cum tu nu poți începe.
 Aștepți parcă un miracol în viața ta, un “ceva” care să te trezească din “altceva”..
poate doar îți dorești să te trezești din amorțeală..
sau poate îți dorești ca cineva să te trezească din starea ta de somnabul prin tunelele vieții.

Cazi.Te ridici.Mergi.Te împiedici…
orice acțiune pe care vrei să o faci, tu trebuie să o faci..

 Multă responsabilitate, mult tumult..prea mult,prea puțin ..nimic îndeajuns.
Te regăsești? Eu aici sunt. 
Într-unul din tunele vieții,încerc să ies ..
să ies din eșec, din iubirea moartă din agonie și lipsă de..de viață.
Voi reuși?