Daca iti place , urmareste prin mail , scrie-ti mai-lul si da submit!

Inscrie-te pe blog :

miercuri, 7 ianuarie 2015

2.

În plimbarea mea prin tunel în care,  pășesc desculță, acest tunel al vieții, încerc să caut lumina..nu,nu incerc să mă duc spre lumina de la "capătul tunelului" și să mă trezesc într-o saună,aceea fiind iadul sau într-un loc cu multe flori si o natură perfectă și cu norișori pufoși, acesta fiind raiul. Nu , nu vorbesc de sfârșit, vorbesc de început.
Atunci când ne naștem,ieșim din întuneric spre lumină.
Orbiți de lumină,plângem,uimiți de plânset,plângem și mai tare, încât, probabil doctorii asurziți de răgnetul nostru, ne dau ceva calmante pentru a ne..calma,evident.
Deci, teoretic și practic suntem speriați de început înainte de a-l putea începe.
Comparând tunelul în care mă aflu cu placenta în care copilul este protejat în burta mamei,amândouă au ca punct comun întunericul.Deci sunt în întuneric și încerc să cresc pentru a putea ieși la lumină. Însă, nu e o creștere fizică, ci o creştere a sufletului, a înțelepciunii, a  distingerii binelui de rău, o creștere în a alege nu ceea ce îmi este doar mie bine ci ceea ce face bine tuturor.
O creștere în care viața începe să aibă un gust dulce, fiindcă faci ceea ce îți place iar, ceea ce îți place ție ajută pe alții. Încerc să cresc pentru viitor,trăind un prezent productiv.
Încerc să îmi găsesc pe drum "perechea de papuci" pentru ca tălpile sa nu fie sângerânde din pricina spinilor,pietrelor,cioburilor...și să merg încălțată, spre lumină. 
Spinii sunt obstacolele zilnice: lenea, melancolia,plăcerea de a sta , ei te înțeapă până te amorțesc.  Pietrele, sunt oamenii care îți spun : "Nu,nu,nu ! Tu te-auzi? Nu poți face asta e prea mult pentru tine" iar, cioburile sunt evenimentele alea din trecut care pe mine cel puțin m-au aruncat din suprafață în tunel.
Reamintindu-ți de acest trecut, de fiecare dată deschizi ori o nouă rană ori o adâncești pe cea deja existentă. 
De aceea, acum îmi caut noi încălțări care îmi vor proteja tălpile și îmi vor grăbi pasul spre destinație, spre lumină...lumina de la capătul tunelului.
Voi reuși?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu